mapamond🌐media :  🌅 Dobrogeana  🦃 Herța  🦚 Oașul  🌄 Oltenia de sub Munte  🏞 Oltul  ⛵ Pontus Euxinus  🏡 Râmnicu  🇷🇴 Romanește  🌄 Zarandul

5.7 C
Negresti-Oas
sâmbătă, 8 martie 2025

DNA: Consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Suceava – trimiși în judecată pentru luare de mită

Must read

Patru consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Mihai Ionel Popovici, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (20 de acte materiale).

În fața judecătorilor, sub control judiciar, vor ajunge și Sorin Cezar Țăpuleasa, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită din care una în formă continuată, Florentin Doru Cucu și Dimitrie Chira, consilieri superiori în cadrul Gărzii Forestiere Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

De asemenea, s-a mai dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Miron, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Râșca, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Procurorii anticorupție notează în rechizitoriu că, în perioada martie – octombrie 2024, primii patru, în calitate de consilieri în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins și ar fi primit de la mai mulți agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, precum și de la alți funcționari silvici care își desfășoară activitatea în raza de competență teritorială a acestei instituții (pădurari, ingineri silvici, etc.), sume de bani cuprinse între 300 de lei și 4.000 de lei și alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu vizând verificarea și controlul modului în care este respectată legislația privind regimul silvic, în scopul protejării activității acestora.

/agerpres.ro/justitie/

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Țara Oașului | Oașul

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura