Scriam zilele trecute că tot mai mulți oameni (și nu e vorba de cei care sunt compatibili cu agenda politică a AUR și care fac parte din electoratul tradițional) înclină să voteze cu George Simion, nu pentru că l-ar plăcea foarte mult, ci pentru că vor să dea un vot de protest împotriva sistemului de putere de la București, patronat de Klaus Iohannis, PSD, PNL și mai ales serviciile secrete.
– advertisement –
Iar strategia PSD pare tot mai periculoasă și are șanse mari să fie una pierzătoare. PSD-iștii au crezut că Simion e varianta optimă, că odată ajuns Marcel Ciolacu în turul doi cu candidatul AUR, oamenii se vor încoloana la secțiile de votare ca să salveze din nou România de extremism, așa cum au făcut-o în anul 2000.
Doar că atunci contextul era diferit, defavorabil candidatului de extremă reprezentat atunci de Vadim Tudor. În plus, Ion Iliescu candida tot din poziția de opozant politic, nu de reprezentant al puterii, căci alegerile veneau după o guvernare dezastruoasă a CDR.
De data asta, Ciolacu și Ciucă candidează din poziția de șefi ai coaliției de guvernare, deci poartă pe umeri și inefciența guvernamentală din ultimii ani, care a început să se resimtă tot mai mult și dur la firul ierbii și pe mesele oamenilor. Iar asta-i supără pe cetățeni și-i motivează să voteze pe cineva care le promite că va mătura pe jos cu actuala putere politică, deși promisiunile acestea sunt doar retorică populistă de campanie.
George Simion a fost ajutat să ajungă până aici, dar pare că planul PSD a scăpat cu totul de sub control, iar candidatul AUR are șanse deja extrem de mari să ajungă următorul președinte al României.
Iar lipsa curajului reprezentanților puterii, adică a candidaților Ciucă și Ciolacu, de a participa la o dezbatere împotriva celorlalți competitori politici și mai ales împotriva candidatului extremist de la AUR a lăsat loc liber manifestării degajate a lui Simion, una de tip Băsescu (care atrage lumea indignată pe elita politică care guvernează). Iar Simion s-a urcat pe acest val și l-a călărit toată dezbaterea, livrând atacuri constante asupra principalului său contracandidat: Marcel Ciolacu.
În plus, dezvăluirile jurnaliștilor G4 Media din ultimele zile, care indică faptul că Marcel Ciolacu ar fi beneficiat de zboruri private plătite de compania Nordis, trezesc și mai multă indignare populară față de contracandidatul direct al lui Simion din turul doi al alegerilor prezidențiale.
Iar modul în care Marcel Ciolacu a comunicat în legătură cu acest scandal (care indică din nou socialismul de caviar al PSD-iștilor) reflectă cât de dispus este actualul premier să creeze realități paralele care să servească doar intereselor sale electorale, fix ce face și George Simion prin promovarea narațiunilor Kremlinului, susținerea teoriilor conspirației și livrarea de promisiuni nerealiste și mesaje populiste care sunt menite doar să manipuleze electoratul.
În altă odine de idei, bătălia finală pare că se conturează între Simion și Ciolacu, în caz că nu se mai produce vreo mare surpriză politică până duminică seară. Iar cei doi sunt niște politicieni total nepregătiți pentru funcția prezidențială. Și oricare dintre ei ar ajunge viitorul președinte al României, ar fi incapabil să ofere soluții românești la probleme internaționale, inclusiv să susțină poziții poate contrare administrației Trump, cum ar fi continuarea fără menajamente a sprijinului pentru Ucraina în vederea consolidării securității naționale și a falncului estic al NATO.
De asemenea, atât Simion, cât și Ciolacu sunt doi politicieni care nu prea înțeleg cum funcționează democrația, iar temerea cea mai mare legată de ei este că nu vor reuși să mențină stabilitatea economică și socială a țării prin asumarea rolului de președinți cu adevărat mediatori între puterile statului și restul celorlalte părți din societate. Atât Simion, cât și Ciolacu par doi indivizi în căutare de putere absolută, iar scopul lor principal în acest moment pare să fie crearea unei rețele care să le asigure, nu un mandat de cinci ani la Palatul Cotroceni, ci un deceniu în poziția de a conduce România așa cum vor ei și oamenii din jurul lor.
Marco Badea
